Nimeni nu stie
Nu stia nimeni cat de mult ii placea melodia aia sau sa priveasca stelele ametita de alcool. Cat se pierdea pe muzica cand dansa ca o nebuna sau cat ii placea sa se joace cu degetele tale, sa-i sufli aer rece pe piele si sa vorbeasca vrute si nevrute despre viata, carti si sentimente ore in sir. Nu stia nimeni ca e prinsa mereu in jocul dintre bine si rau si ca atunci cand plangea o facea pentru ca era prea multa frumusete, nu durere. Cauta mereu pe cineva sa inteleaga din ea ce ea nu putea si proiecta dragoste acolo unde gasea putin interes pentru ea, sperand ca in timp sa invete sa-si ofere energia fara sa astepte sa primeasca nimic inapoi. Nu stia nimeni ca atunci cand spunea ca-i place sa faca planuri cu cineva ea se referea la calatorii in care sa se piarda impreuna, nu la lucruri serioase. Nimeni nu vroia sa o cunoasca atat de bine incat sa afle ca vroia sa o iubesti pentru omul ce va deveni caci ea oricum se zbate sa fie omul care este.
0 Comments:
Post a Comment
<< Home